joi, 3 martie 2016

Asta e iubire? Asta e obsesie, inadaptaților!


Înainte de a fi amică cu ea o vedeam mereu prin oraș, era imposibil să nu o observi. O femeie finuță, amabilă, elegantă. Se vedea clar că este o femeie curată și avea un gust aparte în materie de îmbrăcăminte. Când am ajuns să o cunosc datorită prietenilor comuni am fost și mai impresionată. Era o femeie glumeață dar niciodată nu intrecea limita și atât de optimistă încât devenea molipsitoare starea ei. Mereu m-a frapat cât de repede te făcea să vezi binele în orice situație. Am crezut, la fel cum credeți și voi acum, că este femeia fericită și împlinită, așa cum merită orice femeie să fie. Avea un soț care părea foarte îndrăgostit, mereu stătea lângă ea, nu o lăsa singură și avea o minunăție de copil, cu părul cârlionți și zâmbet până la urechi.
Doamne, fericita EA!
Varianta noastră, a tuturor probabil.

Varianta ei?
”L-am văzut azi, era din nou cu fratele meu, se dădeau mari ca de obicei. Ce naiba or avea în cap băieții ăștia, cred că așa impresionează fetele? Ha, ha, ce tăntălăi sunt!
Am cedat ispitei și am acceptat să fiu iubita lui, sunt așa de fericită. E perfect! Mă rog, nu știu eu prea multe în materie de bărbați dar el sigur e un scump.
Am ieșit cu el, am mers la discotecă și a fost atât de frumos. Păcat că la plecare s-a enervat pe mine, nu i-a plăcut cum i-am răspuns și mi-a dat o palmă. Hmm... și acum mă doare dar știu că eu am fost de vină, nu trebuia să răspund așa, sper să nu se fi supărat pe mine, nu aș putea sta fără el.
Ura, e el, mă așteaptă la ușă, da. Mi-a spus că mă iubește și că îi pare rău că m-a lovit dar a fost vina mea, iar eu știu asta, sunt așa de copilă!

Ne-am căsătorit, a fost o zi superbă, am cântat, am dansat toată noaptea în brațele lui. Doamne, cât sunt de norocoasă că sunt iubită de un bărbat așa de minunat!
Off, trebuie să mă grăbesc,  nu vreau să ajung târziu la lucru, toți mă apreciază și mă iubesc. Și stiu că nu pot începe lucrul fără mine, numai eu am cheia de la birou. Mda, îmbrăcată impecabil ca de obicei, mai trebuie să termin să mă machez și să îl duc pe cârlionțat la cămin. Și acum să încerc să acopăr vânătăile de pe față, noroc că e frig afară și am putut să îmbrac pantaloni și bluză pe gât! Ce făceam dacă era vară, cum acopeream vânătăile de pe tot corpul? La naiba, a trecut o jumătate de an de când m-a lovit ultima dată, uitasem ce mult doare! Dar sunt fericită, el mă iubește, mi-a spus-o în dimineața asta. Știu că nu a vrut să mă lovească dar era băut, nu și-a dat seama ce face.

Gata, m-am săturat! Am fost atât de oarbă, am vrut atât de mult să cred că se va schimba. Am tăcut atâția ani și m-am învinovățit, am permis ca fiul meu să fie martor la scene urâte, scene care poate îl vor marca pe viață. Asta vreau de la viață, asta vreau pentru fiul meu? Nu, nu asta vreau, vreau fericire și iubire, dar iubire adevărată nu boala în care am trăit până acum. E târziu știu, au trecut un pic de ani dar pot schimba ceva. Acum știu că nu eu sunt vinovată, acum pot cere ajutor fără să îmi fie rușine, nu am de ce, am făcut totul pentru familia mea! ”

Ei da! Asta e varianta ei dragii mei. Parcă te prăbușești de la etajul 10 atunci când realizezi că sub zâmbetul minunat se ascundea o asemenea durere. Cât de mult putem greși atunci când catalogăm oamenii fără să le cunoaștem poveștile de viață!
Durerea și mai mare este atunci când mă gândesc câte femei sunt în aceeași situație în care a fost ea?Câte femei fantastice se învinovățesc din cauza unor inadaptați, incompetenți nenorociți care numai așa știu să se impună?
Sper că sunt puține și sper ca măcar în ultimul ceas să se trezească la realitate.
Asta e iubire? Asta e obsesie,  inadaptaților!

Pozele nu îmi aparțin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu