Când vom mai renunța la pretenții vom fi fericiți, cu adevărat fericiți!

Oare de ce suntem ființe atât de complicate? Pe bune acum, nu cred că în urmă cu 100 de ani (asta ca să nu fac referire la mii de ani), oamenii aveau atâtea așteptări de la cei care le erau parteneri de viață. Nu cred că străbunicile noastre se uitau dacă bărbații poartă  șosetele albe sau negre sau că străbunicii noștri își alegeau soțiile în funcție de dimensiunile 90/60/90. Cred că erau puțini cei care își alegeau singuri partenerul de viață și nu erau obligați să se căsătorească cu persoane necunoscute sau poate chiar cu rude apropiate pentru a nu se pierde averea familiei.
Și cu toate astea mulți dintre ei au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, așa, ca în poveștile cu zâne.
Erau fericiți cu mult mai puțin decât avem noi acum. Știau să se bucure de o plimbare de mână, de o îmbrățișare, de o vorbă dulce. Au fost generații care nu au aruncat la gunoi persoanele din viața lor pentru cele mai de rahat defecte, ci au reparat, au luptat și au fost fericiți.

Pe când generația noastră? Păi e la modă ca bărbații să schimbe femeile la fel cum schimbă perechile de șosete. La fel cum e la modă ca multe  femei să aibă soț de ochii lumii și amant pentru ochișorii ei.
Mai umblă o vorbă prin sătucul ăsta micuț unde am aterizat și eu hop, hop. Cică bărbații care sunt singuri după vârsta de 30 de ani sigur au un defect.
Ăăă, pe bune? Probabil din cauza asta sunt și eu singură, că sunt defectă? Prostii în majoritatea cazurilor aș spune eu. Oamenii sunt singuri pentru că așa aleg ei, pentru că sunt mult prea complicați, cu toții suntem!

Vedem și cele mai mici defecte dar uităm să ne analizăm pe noi sau pur și simplu refuzăm să recunoaștem că nu suntem nici pe departe perfecți. Avem așteptări foarte mari dar fără să oferim prea multe în schimb. Bărbații caută femei fără creier dar care să se încadreze în tiparul 90/60/90 iar femeile caută bărbați 007 cu bolizi de mii de euro și cu conturi grase în bancă. Nu contează că ele nu sunt în stare să poarte o conversație sau că ei nu știu ce înseamnă blândețea sau romantismul.
Păi cine are nevoie de conversație? Cum e vremea afară și ajunge!
Ce blândețe, ce romantism? Păi doar femeilor le place să fie jignite și lovite, ce contează asta atâta timp cât au bani să își cumpere poșete Louis Vuitton ?
Suntem mult prea complicați. Dacă o femeie se culcă cu unul de la prima întâlnire e catalogata drept femeie ușoară fără drept de apel iar dacă nu o face e o ciudată. Dacă un bărbat e inteligent ,e șoarece de birou și tăntălau.

Păi chiar să nu mai fie la modă plimbările în parc și conversații despre toate prostiile până la miezul nopții sau de ce nu până dimineața? Oare nu e mai frumos să te cunoști, să ai sentimente pentru persoana cu care ajungi să faci dragoste? Oare nu e mult mai frumos să vezi un film în loc să mănânci numai în restaurante de fițe? Sau să mergi la un pescuit în aer liber, să te bucuri de natură? Oare nu e frumos ca cel de lângă tine să fie cel autentic și nu un prefăcut de frica de a te pierde? Nu te simți bine să știi că are încredere în tine că nu îl judeci din orice rahat și nu îl arunci la gunoi dacă iese la o bere cu prietenii din copilărie? Sau ce, e sclavul și tu ești stăpâna lui?
Mi s-a întâmplat de câteva ori să văd bătrânei prin parc ținându-se de mână și m-am bucurat enorm la fel cum i-am și invidiat.
Sunt sigură că ei au știut că nu sunt perfecți, au reparat nu au aruncat, au știut ce e important și frumos în viață, au trăit și au trăit frumos!

La naiba mi-am spus, la fel voi fi și eu la bătrânețe!
Când vom mai renunța la pretenții  vom fi  fericiți, cu adevărat fericiți!

Pozele nu îmi aparțin.