De ce? De ce nu suntem niciodată mulțumiți? O vesnică necunoscută!

Oare vom ști vreodată cu certitudine ceea ce vrem de la noi, de la viața noastră?
Sau oare asta înseamnă viața? O alergare haotică de la un capăt la celălalt al lumii, o veșnică și eternă căutare?
Vom ști vreodată cine suntem cu adevărat, vom fi mulțumiți? Cu adevărat mulțumiți? Sau toată viața vom vrea același lucru: mereu mai mult?
Nu vreau să cred așa ceva! Ar fi mult prea trist, nu credeți?
Nu este nimic ieșit din comun să vrem să învățăm mai mult, să creștem, să evoluăm. Dar este trist să vrem doar lucruri materiale în locul celor care ne ating sufletul. Și când murim nu luăm nimic cu noi, însă  trăirile și amintirile frumoase vor fi cele care ne vor alina bătrânețea, care ne vor face să ne simțim vii în momente critice din viață.
Nu cred că sunt  puțini cei ce își doresc o casă iar atunci când în final o au , să își dorească alta, mai mare, mai grandioasă sau mai luminoasă. Ca mai târziu, odată cu trecerea anilor să opteze  pentru una micuță și cochetă.
Vrem bani, bani să-i întoarcem cu lopata dar la ce folos? Nu s-a inventat monedă ce poate cumpăra sănătatea. Sau iubirea, dar cea adevărată, de fals e plină lumea. Din păcate!

Sunt sigură că o mașină este visul multora, un vis greu de realizat de multe ori, dar nu imposibil. Odată cumpărată, se vrea o altă mașină, mai nouă, mai frumoasă, chiar mai puternică.
De mici așteptăm să creștem și să avem familia nostră, așa cum am visat atâția ani. Însă nu de puține ori s-a renunțat  la ea cu atâta ușurință.
Nici puțini nu sunt cei care au vrut cu atâta intensitate prezența unei persoane în viața lor încât au ajuns să facă lucruri nebunești, compromisuri la care nici nu visau până atunci. Iar atunci când au reușit să o aibă alături de fapt să realizeze că vor o alta.

Alergăm toată viața ca mai apoi să constatăm că nu avem nimic cu adevărat, doar timpul care a trecut. atât!
De ce? De ce nu suntem niciodată mulțumiți?
O vesnică necunoscută!

Pozele nu îmi aparțin.