miercuri, 27 aprilie 2016

De-ai fi un fluture


Ce ai face oare, de-ai fi
Un simplu fluture, atât
Ce azi te-ai naște
Și azi ai și muri?

Ai lăsa totul, ai pleca?
Ai lua un Orient Express
Spre visul tău, spre nicăieri,
Doar dus?

Sau poate ai dărâma bariere,
Ai construi cărări,
Poteci și poduri, care să ducă
Direct în sufletul închis...
Și ferecat cu mii de chei?

De-ai ști că astăzi ai muri
Ai arunca în temniță
Mândria, supărarea,
Tristețea, nerăbdarea?

Ai mai munci ca prostul
Să-ți faci un rost?
Ai face schimb de locuri,
Punându-te pe primul loc?

Ai dansa sau ai cânta
Fără regrete, fără teamă?
Ai alerga prin ploaie,
Râzând ca un tembel?

De-ai ști că astăzi ai muri,
Ai mai lupta, sau ai ceda?
Te-ai mai lăsa intimidat
Și afectat de tot din jur?

Ai renunța să-i înțelegi pe toți
Și să-i accepți?
Ai căuta răspunsuri logice
La întrebări tabu?

De-ai fi un fluture,
Doar ai zbura...



Laura Nodea

Ilustrația nu îmi aparține.



marți, 26 aprilie 2016

Ciudați



Suntem niște ciudați,
Mereu nemulțumiți.
Urâm singurătatea...
Și o iubim.
Nici noi nu știm ce vrem, asta e clar!

Căutăm mereu perfectul,
În acest haos infernal.
Visăm și ne dorim
Cuvinte calde și frumoase,
Doar până le avem.

Cerem sinceritate și dăm la schimb...
Ipocrizie, falsitate.
Mereu vrem totul
Fără să oferim nimic.

Vedem un chip frumos
Apoi analizăm...
Comportamentul, gestul.
Ciudat, mereu găsim
Ceva ce am schimba.
La naiba! Șosetele nu-s albe,
Pot oare să trăiesc cu asta?

Suntem niște ciudați, pe bune!
Veșnic nemulțumiți.
Și-ntr-o continuă căutare,
A perfectului suprem.

Mereu privim la alții,
Analizăm și căutăm
Chiar judecăm.
Dar niciodată nu privim,
La noi.
De ce am face-o?
Doar ne credem ideali!


Laura Nodea.

Ilustrația nu îmi aparține.


luni, 25 aprilie 2016

Codul bunei neveste :)



Am dat azi peste un articol foarte interesant pe Historia.ro, articol originar în calendarul „Lumea ilustrată” din anul 1934. Articolul se numește „Codul bunei neveste”. Foarte tare!
Unele sfaturi mi se par ieșite din comun pentru vremurile pe care le trăim, dar sunt și unele care mie mi se par mișto.

O bilă albă pentru cele de mai jos:

- „Îmbracă-te, pe cât posibil, în fiecare zi altfel. Chiar dacă garderoba ta nu e bogată, pune-ți măcar mai des alt guler, altă panglică, alt cordon sau altă fundă. ”
- „Nu purta în casă ceea ce ți se pare că-ți stă rău când ieși în oraș. ”
Mare dreptate deoarece de multe ori uităm să fim cochete și în casă, în primul rând pentru noi dar și pentru cel de lângă noi. Până la urmă, noi contăm, dar uităm asta.
- ”Buna ta dispoziție e recrearea lui.”  Mda, dar este valabilă și viceversa.
- „Învaţă-te să te schimbi. El îţi va fi infinit recunoscător dacă va găsi la tine mereu ceva nou.“
Deci o femeie trebuie să fie un pic misterioasă și imprevizibilă, dar în sensul bun.
- „ Dă-i, cel puţin, odată pe săptămână impresia că e burlac. Lasă-l să iasă singur şi nu-l întreba unde se duce. După aceea, el îţi va povesti singur.”
Corect! Nimeni nu este stăpânul nimănui și fiecare trebuie să petreacă timp cu prietenii sau singur, făcând ceea ce îi place. Doar e o relație nu închisoare, ce naiba.
Și femeie, să nu cumva să nu faci și tu la fel! Ieși cu prietenele sau pune-ți căștile în urechi și du-te la alergat. Sau orice altceva care ție îți face plăcere, numai nu te închide în casă. Asta în cazul în care nu vrei să te călugărești.
- „Dacă are vreo pasiune inofensivă, fie că e filatelist, fie că joacă tennis, sau are mania de a „prinde” la radio diferite posturi, nu i-o lua în deşert ; dimpotrivă, cântă-i în strună. Cel mai practic e să ai şi tu o pasiune : aceasta animă convorbirea.
Viața fără pasiuni și fără un pic de nebunie e seacă și mult prea monotonă. ;)
- „În diferitele conflicte, nu-ţi umili niciodată bărbatul, amintindu-i „Ce-ai dat“ sau „sacrificat“ pentru dânsul.“
Chiar așa! Orice faci pentru el sau pentru oricine altcineva, o faci că vrei tu nu că te obligă cineva. E urât să faci ceva ca mai apoi să ” scoți ochii” cu ceea ce ai făcut.
- „Nu-i face niciodată scandal când îţi spovedeşte o greşeală. Nu obţii cu aceasta decât ca să nu-ţi mai povestească cea următoare.“
Clar! Tu i-ai mai spune dacă el ti-ar face un scandal monstru? Până la urmă toți suntem oameni și facem greșeli. E de ajuns că se simte el de căcat că a greșit, ce rost mai are să îl faci și tu să se simtă mai rău. Ba chiar ar trebui să te bucuri atunci când vezi că este sincer, e o calitate tot mai rar întâlnită.
- „Să nu vezi într’însul pe „bărbatul cel mai rău”, când eşti supărată.“
Nu arunca la nervi cu vorbe pe care o să le regreți apoi. De multe ori vorbele dor al naiba de tare. Și lasă răni care în timp devin de nevindecat.
- „Când bărbatul tău şi-a şi pus pălăria şi pardesiul şi e gata de plecare, nu-l mai opri cu socoteli, ca şi cum s-ar fi întors acum acasă.“
Atâta timp cât nu este mereu gata de plecare, e un sfat bun.
- „Dacă vrei să obţii ceva, apelează la mândria sau vanitatea sa. Vei recolta aproape întotdeauna succes.“
Asta se știe de când cu lumea  ;)
- „Îngăduie bărbatului tău să aibă măcar odată altă părere asupra unor chestiuni ce ţi se par fundamentale. Nu trebuie numaidecât să vezi într-aceasta un conflict casnic ireparabil.“
Dacă nu îi permiți dreptul la replică atunci ai nevoie de un cățel nu de un bărbat.
- „Nu-i înjura rudele, fiindcă, de sigur, nici ale tale nu sunt mai bune.”
Asta e cel mai tare sfat, deoarece la o ceartă majoritatea își aduc aminte da mama soacră și de cât le este de dragă.
Nimeni nu este în măsură să judece pe nimeni la fel cum nimeni nu este perfect.
- „Nu-i lăsa lui în sarcină treburile pur gospodăreşti, ca de pildă plata chiriei, etc., fiindcă, altfel, se va întâmpla să-ţi trântească într-o zi: „Aici eu trebuie să fac totul!”
- „Ai despre prietenii şi rudele lui o părere bună… nu e nevoie, pentru asta, să-i iubeşti cu înflăcărare.“
Adică sunt prieteni și atât, nu prieteni cu beneficii, da?

O bilă neagră pentru cele de mai jos:

- „Încă de dimineaţă, la cafeaua cu lapte, să te prezinţi bine, îngrijită, simţită. Bărbaţii au oroare de femeile nepieptănate.„
Ei da! Păi cum vine asta? Cine te iubește o face și atunci când ești somnoroasă și cu părul ciufulit. Dacă te iubește numai pentru felul cum arăți, e grav.
- „Nu-ţi turbura niciodată soţul când se rade. Pentru bărbaţi rasul, îmbrăcatul şi celelalte analoage, constitue un act sacru, în decursul căruia nu-i place să-i pălăvrăgeşti. Chiar şi bărbaţii cei mai joviali sunt dimineaţa refractari vorbei.“
Serios acum! Asta nu e deloc amuzant. Un bărbat care se rade e sexy și mă îndoiesc sincer că l-ar deranja dacă îi demonstrezi cât îl crezi de sexy în acele momente. Dar poate mă înșel eu.
- „Când îi se serveşte cafeaua, vezi să nu-i lipsească nimic, mai ales scrumiera s-o aibă cât mai la îndemână.“
Da! Și dacă se poate să îi dai tu să bea cafeaua asemenea unui bebeluș, că el e cam stângaci și nu poate să își ia singur ceea ce are nevoie. Și să ai la îndemână și un șervețel ca să îl ștergi la gură după ce a terminat de savurat cafeaua.
- „Nu-l sâcăi prea mult! Improvizează distracţii în casă, mai ales atunci când voi sunteţi singurii voştri musafiri. Nu costă mai nimic şi sunt întotdeauna prilej de clipe fericite în căsnicie.“
Da, da trebuie să fii mereu o paiață. Nu ai voie să fii supărată și chiar dacă ești, trebuie să te prefaci în...paiață.
- „Fii cât mai rar bolnavă!“
Deci clar ai nevoie de un buton. Atunci când ești bolnavă și sosește el acasă, apeși pe buton și te faci bine.
- „Lasă-l să vorbească şi spune întotdeauna „da”… căci după aceea tot faci ce vrei tu.“
Păi dacă tot nu îi asculți părerea, cumpără-ți un câine.


Ilustrația nu îmi aparține.


Surse de inspirație:Historia.ro și pe adevarul.ro .Articolul complet îl găsiți aici.


duminică, 24 aprilie 2016

Camelia


Asemeni minunatei flori
Ce numele il porți
Rezolvi cu eleganță
Orice test al vieții...
Orice rebus.

Pretențioasă la mediu
Este floarea de camelie.
La fel tu ești pretențioasă
Cu înseți ființa ta.

Îți pot atribuii mii de culori
Roșu,roz ,alb sau violet...
Aș continua la nesfârșit
Căci nu puține au fost
Momentele de cumpănă în viața ta.
Dar negru niciodată,
Căci ești o luptătoare, draga mea.

La fel ca fata de-mpărat
Ce a luptat, nu s-a lăsat
Ești ambițioasă și perseverentă.
Ești pata de culoare acolo unde mergi
Cu zâmbetul mereu prezent.

Ridici mereu moralul,
Știi să asculți și să accepți.
Ești tu, ești minunată!
Iar eu? Eu te iubesc!

Laura Nodea

Ilustrația nu îmi aparține.

O pată de culoare



Să fii mereu o pată de culoare,
În lumea asta mare
Chiar dacă este rea
Și rece...

Când totul pare negru
Și nu găsești nici-o scăpare
Tu să fii roșu.
Cu pasiune și entuziasm
Vei găsi mereu o cale...
De scăpare.

Când neîncrederea este prezentă,
La fiecare pas ce-l faci
Alege albastru, ca să arăți
Că ești înțelept și de încredere.

Când vezi în jur doar fețe triste
Și fără de speranță.
Tu să fii verde și să arăți,
Că speranța e prezentă
Atâta timp cât vrei s-o vezi.

Când vezi în tot ce te-nconjoară
Doar falsitate și mii de măști
Portocaliu să fii
Căci onestitatea este
Ca o mănușă pentru tine.

Poți fi și mov și alb
Poți fi un curcubeu.
Dar niciodată să nu fii
Doar negru, e sinistru...
Și trist și-ntunecat.

Laura Nodea

Ilustrația nu îmi aparține.

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Pierdut



Mă simt pierdut și ...trist
Pierdut în lumea asta mare
Și-atât de mică câteodată
Și rece.

E plin în jur de chipuri
De simple fețe fără suflet.
Dar e prea multă lipsă,
De inimi și de politețe.

 Atâta falsitate, atâta interes
Unde lucrezi, mașină ai?
Dar casă? Cât de mare?
Pe bune? E foarte trist...

Unde a dispărut iubirea
Fără un interes ascuns?
Unde e bunătatea, omenia,
Față de cei din jur?

Nu mai trăiește nimeni?
Doar trupuri care umblă
Pe străzi, haotic.
Cu inimi împietrite
Și mii de măști pe față.


Cum să stai indiferent,
Să faci să nu mai doară?
Ce să faci să schimbi,
Concepțiile învechite,
Oamenii, lumea întreagă?

Te lupți cu toți, chiar și cu tine,
Căci vrei mereu să schimbi
Un rău în bine.
Refuzi să crezi, să vezi
Cum nepăsarea te cuprinde.
Speri doar să nu renunți,
Să speri mereu că va fi bine.

Laura Nodea.

Ilustrația nu îmi aparține.


vineri, 22 aprilie 2016

Renunță la bariere și trăiește!


De ce alegem singurătatea?
Păi e foarte simplu, cel puțin din punctul meu de vedere. Suntem singuri deoarece așa vrem, suntem singurii stăpâni pe viața și pe alegerile noastre. Și cu cât stăm mai mult singuri cu atât devenim mai ciudați și mai pretențioși. Niște ciudați, cu mine în frunte, stați liniștiți că nu sunt o excepție.
Nu că am fi hidoși, chiar deloc. Doar că, în fiecare persoană care pare interesată de noi, găsim câte un defect.
Unul glumește mult prea mult, altul nu are deloc simțul umorului. Unul nu ne acordă prea multă atenție, iar altul ne sufocă. De ăla nu ne place că pare un ciudat, ăla pare un mincinos, altul lăudăros. De unii fugim ca de dracu din cauză că nu poartă șosete albe. Aș putea continua la nesfârșit dar ați înțeles la ce mă refer. Căutăm motive, absurde de multe ori, pentru a ne proteja.
Ne e prea frică să iubim. Ne-am ridicat atâtea ziduri încât este imposibil să le dărâme cineva.
În adolescență era mult mai ușor să îți faci o relație deoarece atunci nu puneai sub microscop fiecare vorbă sau fiecare gest. Era foarte ușor, vedeai o persoană care îți placea și dacă simpatia era reciprocă, începea cunoașterea. Dacă descopereai câteva lucruri in comun era grozav.
Întotdeauna am afirmat că un caracter frumos face diferența, dar cum să descoperi ce fel de caracter are o persoană dacă din start nu îi dai nici o șansă? Dacă din prima îi găsești câte un defect?
Atunci când treci de 30 de ani și dacă mai ai în spate și niște experiențe care ti-au lăsat un gust amar, nu ești atât de deschis față de alte persoane. Câteodată te rușinezi, alteori ești mult prea vorbăreț. Se întâmplă să nu poți vorbi, te intimidezi, te pierzi. Sau râzi ca idiotul la orice glumă sau taci de se întreabă ceilalți dacă nu cumva ești mut.
Chestia este că nu ai cum să cunoști o persoană dacă nu îi dai șansa să îți arate cum este,dincolo de tentativa de a te impresiona. Cred că toți incercăm cumva să impresionăm în primă fază. Și de multe ori gafăm original.
Nu mai avem răbdare, vrem totul perfect...și sigur. Vrem cumva certitudinea că nu vom mai suferi, dar uităm că nimeni nu ne poate garanta asta. Viața înseamnă încercări, trăiri, suferințe, incertitudine, dragoste. Viața înseamnă nebunie, curaj, necunoscut, frumos.
Nu trebuie să cauți dragostea și nici nu trebuie să alergi după ea, dar trebuie să dai șansa unei persoane să te cunoască și să îți oferi și ție șansa de a cunoaște la rândul tău persoane. Numai cunoscând îți poți forma o părere. Și dacă apoi nu îți place, nu este sfârșitul lumii, ce naiba! Ai mai cunoscut o persoană, doar nu ești sălbatic să stai izolat. E grozav să cunoști oameni deoarece fiecare persoană întâlnită, te învață ceva, oricât de mic.
Doar dă o șansă, lor și ție. Renunță la bariere și trăiește!
Știu, este al naiba de ușor să dai sfaturi dar este la fel de al naiba de greu de urmat.

Imaginea nu îmi aparține.

joi, 21 aprilie 2016

O cafea dulce



Știu, tu ești viața
Cu ale tale jalnice-ncercări.
Parșive sau corecte...
Ne fac să creștem, ne maturizăm.
Ne frâng aripile și cădem,
Murim,din nou ne naștem
Mai înțelepți și mai atenți,
Sau cel puțin așa sperăm.

Cu fiecare jalnică-ncercare
Simt o dorință arzătoare,
De a-mi aprinde o țigară...
Ciudat, căci m-am lăsat.
Aș renunța la tot și aș pleca,
În acel loc din visul meu.
Departe, cât mai departe
De toți, de toate!

O îmbrățișare clar aș vrea!
Pe bune, sună minunat.
Privesc în jur, e plin de interes
Și oameni falși.
Nimic ce merită efortul.
Renunț, e în zadar!

O ciocolată, două, zece
Și tăvi de prăjituri...cu nuci.
Da, le ador și le visez!
La naiba! Înjur și-mi amintesc
Sunt la dietă... iar!
Renunț, la naiba!

Mă-mbrac în fugă
Cu blugii rupți atât de dragi.
Intru în primul bar în fugă
Mă uit în ochii lui și-i spun:
O cafea dulce
Că viața e amară!

Laura Nodea

Ilustrația nu îmi aparține.

miercuri, 20 aprilie 2016

Curcubeu.



Da, ești o visătoare!
În curcubeu te-ai îmbrăcat,
Un curcubeu plin de emoții
Și trăiri, dezamăgiri...
Ți-ai pus și ochelari de soare
Și bascheți camuflați.
Orice care să ascundă
Melancolia ta.

Ai scos din cutiuță...zâmbet
Ai pus la schimb,
Un chip prea trist.
Te-ai parfumat discret...
Miros amar, atât de drag.

Te-ai creionat, te-ai rimelat,
Pe ochii martori la prea multe,
Dar plini de bucurie
În fața chestiilor mărunte.

Ai scos din geantă bucuria,
Unei superbe zi de primăvară.
Și-ai pus la schimb
Dorul de țară și prieteni.

Cerceii verzi, e clar
Verdele e speranță!
Și-un zâmbet tâmp pe față,
Da, ești ciudată!
La naiba...ce-ți mai place!

Laura Nodea.

Ilustrația nu îmi aparține.

marți, 19 aprilie 2016

Teamă.



 Pleacă! Lasă-mă-n pace!
Luminile de mult le-am stins...
La fel de întuneric mi se pare.
E liniște în jur, e noapte
Și totuși ceva bate, nu-mi dă pace.

E inima surescitată,
Pulsează amenințător...
Nu înțeleg, e teamă?
Da, îmi e frică!

Frică de oameni fără caracter,
Dar nu de moarte.
Mă lupt cu temerile, le alung
Prea multă nesimțire-n jur.
Prostia ne conduce detașat!

Da, îmi e frică!
De unii oameni mult prea falși.
Și viitorul pentru dragi copii.
De  nepăsarea prezentă-n jur,
De răutatea fără vreun motiv anume
Și de refuzul de a mai gândi.

Frică și de iubire, de ce nu?
Nimic nu mai e cum era.
Iubiți plimbându-se de mâna,
Mai vezi doar foarte rar, în pana mea!
Un film la cinema?
E doar un vis, părerea mea!

Pleacă, lasă-mă-n pace!
Nu vreau să mă las cucerită!
Nu vreau un parteneriat cu tine, teamă.
Nici o secundă, cu atât mai mult...
O noapte. Sau o viață!
Pleacă! Lasă-mă-n pace!


Laura N.

Ilustrația nu îmi aparține.

luni, 18 aprilie 2016

Du-mă departe!



Du-mă departe, pasăre albastră!
Te rog, ia-mă cu tine...
Poartă-mă-n depărtări,
În locuri minunate, ce le visez
Noapte de noapte.

Du-mă departe, pasăre albastră!
Acolo unde faraonii,
Și-au iubit consoartele.
Da! Vreau acolo, pasăre albastră!

Du-mă acolo unde nu există ură
Și nici concepții învechite.
Unde tăcerea e de aur
Și vorba cumpătată.

Draga mea pasăre albastră,
Du-mă departe!
Acolo unde nu contează banii
Și e doar bunătate-n jur.
Unde contăm doar noi,
Ce suntem simpli călători.

Du-mă departe, pasăre albastră!
Vreau să văd tot ce e frumos
Și sincer.
Să văd culturi și oameni calzi,
Care trăiesc în armonie.
Du-mă acolo unde nu este război,
Nici crime și nici nepăsare.

Du-mă acolo unde
Femeia poartă văl.
Să văd a lor cultură, să vizitez,
Să mă pierd în mulțime
Și să mă regăsesc.

Du-mă departe, pasăre albastră!
Fă-mă să zbor și să trăiesc
Cu-adevărat!
Du-mă acolo unde crezi...
Că e acasă pentru mine.


Laura N.

Ilustrația nu îmi aparține.

duminică, 17 aprilie 2016

Trădare


Draga mea fostă amică,
Ești bine? Ce mai faci?
Îți mai aduci aminte oare...
De noi, sau ai uitat?

Îți mai aduci aminte
De clipe minunate,
De locuri noi și oameni...
De taine până dimineața?

De împărțit secrete,
De plânsete și bucurii?
De sticlele cu vin
Golite mult prea repede?
Îți mai aduci aminte oare
De neputința mea
Împărțită atunci cu tine?

Îți mai aduci aminte oare
Cum te-am iubit mai mult decât pe-o soră?
Cum îmi plângeai în brațe
Și mă trădai pe față?

Dar el? El ce mai face?
Mai e nervos... sau tace?
Stai liniștită, nu îl vreau
Vezi? Nu ai motiv să mă urăști!

Încă mă doare, da!
Trădarea ta, nu altceva.
Cu toate astea, îți doresc
Să poți să dormi
Cu sufletu-mpăcat
Eu te-am iertat.

Laura N.

Ilustrația nu îmi aparține.

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Mă înclin...



Jos pălăria în fața ta,
Cel ce nu te ascunzi ca să saluți.
Care cunoști, deții...sinceritatea,
În fața ta, cel cu un caracter frumos.

Jos pălăria în fața ta,
Cel ce cunoști tăcerea.
La fel de bine cum cunoști,
Puterea unui zâmbet sincer.


În fața ta,cel ce-nțelegi
Și punctul de vedere al celuilalt,
Nu doar al tău...jos pălăria!

Jos pălăria în fața unui gest frumos
Și sincer...
E impresionant aș spune
Jos pălăria pentru tine!

Jos pălăria în fața ta,
Prietenie lungă și frumoasă.
Deții secrete, le păstrezi,
Le porți cu tine în mormânt.

Jos pălăria în fața ta,
Femeie, ce ai demnitate.
În fața ta, cel autentic,
Stăpân pe tine și pe gânduri.
Jos pălăria și ...ești tare!
Nici nu ai frică de schimbare.

Jos pălăria în fața ta,
Ființă stăpână pe viața ta
Și care-ți vezi de treaba ta!
Tu știi că viața se trăiește
A ta și nu a altora!

Jos pălăria în fața optimistului
Cel ce caută în orice rău...
Un bine!
Crezi oare că-i ușor?

Jos pălăria în fața ta, cel ce alegi să taci.
Ești conștient că un cuvânt de-ai spune
Ai dărâma statui...
La fel cum știi prea bine
Că asta nu e pentru tine!

Jos pălăria în fața omului frumos,
A celui care nu etichetează
În funcție de părerea altora!
În fața ta, care gândești
Calea singur ți-o alegi
E viața ta, la naiba!
Jos pălăria!

Laura N.

Ilustrația nu îmi aparține.


vineri, 15 aprilie 2016

Dorință



Mă lupt cu tine, aprigă dorință
Câștigi, fără efort măcar.
Odată cu sosirea nopții, mă biruiești,
Mă stăpânești...

Dar ziua te conduc cu toată forța mea,
Te-nnăbușesc cu fiecare pas
Și te închid în cel mai rece colț
Al sufletului meu prea dornic
De frumos!

Te scot din suflet dimineața,
Alerg ca să nu mă gândesc,
Citesc și scriu, orice!
Doar să îmi țin în frâu
Dorința cum că vreau mai mult.

Te alung în cursul zilei,
Frumosul nu e pentru mine.
Nu acum!
Ziua întreagă te gonesc,
Fug, mă ascund, nu recunosc.

Dar seara te-ntâlnesc din nou,
În fiecare colțișor al sufletului meu.
Cedez într-un final și mă întreb:
Exiști tu oare? Ești reală?
Să lupt sau să cedez?
Poate că pentru unii ești banală
Dar pentru mine ești comoară!

 Laura N.


Fotografia nu îmi aparține.

joi, 14 aprilie 2016

Tăcere


Aleg să tac în fața celui ce nu vede
Răspunsul în a mea tăcere.
Aleg să tac în fața unui ipocrit
În fața celui cu un infinit de fețe.

Tratez trădarea cu...tăcere
Prieteni falși? Din nou tăcere.
De ce aș irosi cuvinte
Pe oameni falși, ipocrizie?

Aleg să tac în fața ta, NECUNOSCUT
Până fac cercetări măcar.
Aleg să tac în fața caracterului urât
În fața ta, cel care pari
Un domn de la distanță
Dar de aproape....un NIMIC!

Aleg să tac în fața ta, ce pui pariu
Pe corpuri care nu îți aparțin!
Ofer cu mare drag tăcerea
Acelui care nu cunoaște politețea.

Ai crede poate că n-am limbă
Că sunt străină, poate mută.
Ai încercat vreodată oare
Să stai tăcut?
Tăcerea doare!

Laura N.


Poza nu îmi aparține.


Intimidare


Intimidare

Mă pierd în fața pruncilor nevinovați
Și al bătrânilor mult prea ridați
De ale vieții jalnice-ncercări.
Mă pierd în fața unui zâmbet cald
Scot pălăria în fața unui caracter frumos.

Mă pierd în fața oamenilor sinceri...
Și nu îmi pare rău.
Mă pierd, mă ascund și fug
De răutățile din jur
De asta-mi pare rău!

Mă pierd în adierea vântului
Și-n zarva mult prea mare,
Ce tot mai des mă înconjoară.

Mă pierd în întuneric, aleg tăcerea
Ca o mănușă mi se potrivește!
Mă pierd în fața artei,
Mă pierd, mă regăsesc, în cărțile frumoase
Mă pierd în fața ta, străine!
Mă pierd, mă regăsesc.

 Laura N.

Ilustrația  nu îmi aparține.

marți, 12 aprilie 2016

Acum stau și mă întreb....în comparație cu ce este grea viața?



Maria s-a născut într-un micuț orășel din Sicilia, în urmă cu 74 de ani, fiind al patrulea copil din cei cinci aduși pe lume de mama ei. Fiică de fost preot care a renunțat la parohie pentru a se căsători cu mama ei (la catoloci fiind interzisă căsătoria preoților), a fost iubită și alintată toată copilărie ei.
Și-a părăsit iubitul mereu plecat în Germania și s-a căsătorit cu un altul care deși era  mai mare cu 13 ani decât ea, îi era mereu alături.
A crezut cu toată ființa ei că a făcut alegerea cea mai bună, însă a pus capăt căsniciei după 8 ani de suferințe, plecând de la el doar cu hainele cu care era îmbrăcată. Foarte curajoasă aș adăuga, ținând cont că era a doua femeie din micuțul orășel care îndrăznise să facă acest pas.
La o lună după întoarcerea ei acasă i-a murit mult iubitul tată, fără să știe că ea în sfârșit făcuse acest pas (tatăl ei o îndemnase mereu să vină acasă că va fi  primită cu brațele deschise) . Avea deja probleme serioase cu brațul drept, dar refuza să se dea bătută sau să permită cuiva să îi plângă de milă.
După 4 ani și-a pierdut și mama, urmând problemele și la brațul stâng. A luptat, a încercat multe tratamente dar în zadar. Cu toată durerea și imposibilitatea de a face prea multe singură, s-a descurcat așa 26 de ani. Și-a ascuns durerea atunci când le pregătea nepoților felul lor preferat de mâncare sau atunci când își ajuta sora la curățenie. Își curăța oalele cu lingura de lemn pe care o ținea strâns între dinți sau răspundea la telefon cu ajutorul paiului și al buzelor martore la atâtea suferințe.
Dacă a iubit cu adevărat pe cineva, și-a iubit frații și sora, care au părăsit-o rând pe rând. Un frate a murit la numai 32 de ani într-un accident de lucru, lăsând în urmă 2 copii și unul care încă nu se născuse.
Fratele pe care l-a iubit cel mai mult și care a ajutat-o enorm, a murit la 42 de ani din cauza ulcerului, lăsând în urmă o fiică de 18 luni, fiică pe care a avut-o în sfârșit după 10 ani de tratamente și încercări.
Tot timpul spune că odată cu moartea lui, a murit și ea.....


Al treilea frate a murit la 64 de ani, după ce a făcut cangrenă. Sora ei a fost singura care a murit la 86 de ani, fiind mai mare decât Maria cu 18 ani.
Un nepot care îi era foarte drag, a murit la vârsta de 29 de ani, în urma unui stupid accident de mașină.
A fost martoră la plecarea în cealaltă lume a cumnaților sau a nepoțeilor abia născuți.
Verișoara alături de care a  crescut de copilă și care îi era mereu alături, care o suna zi și noapte și o vizita mereu, a murit în urmă cu 1 an. Și acum spune că o mai așteaptă să vină și că de multe ori jură că o aude cum o strigă de afară.

Iar ea e tot aici. Închisă în camera de la etaj de 8 luni deoarece nu are puterea de a coborî scările...se simte exact ca un leu închis în cușcă.
Suferindă de 46 de ani,de 15 ani nemaiputând să își folosească deloc mâinile, se află mereu la mâna altora. Ea este încă aici, iar toți cei dragi nu mai sunt. Ea bolnavă, trăiește, e vie  dar sufletul ei este negru și inima ei bucățele. Își petrece zilele rugându-se pentru cei pe care i-a pierdut și încercând să înțeleagă de ce ea este în viață iar toți cei pe care i-a iubit atât de mult nu mai sunt. De ce ea și ei nu?
De multe ori stau și mă întreb cum de mai poate zâmbi?

Am auzit persoane, poate prea multe persoane declarând că viața este grea. Am declarat exact la fel de mult prea multe ori.
Acum stau și mă întreb....în comparație cu ce este grea viața?
Suntem prea obișnuiți să ne plângem mereu de ceea ce nu avem în loc să ne bucurăm de ceea ce avem. Să fim bucuroși că suntem sănătoși, e un privilegiu de care nu toți se pot bucura. Să ne bucurăm de timpul petrecut alături de cei dragi, acum,cât îi avem alături.



P.S:pozele nu îmi aparțin.

vineri, 8 aprilie 2016

Ați mâncat vreodată fructe de porumbar?Sunt acre și îți lasă un gust amar...


Ajungi la un moment dat în viață când te saturi de tot și de toate. Un moment în care, dacă nu ai fi un om optimist, ai lua în serios opțiunea de a te arunca de pe un pod. Te saturi să oferi mereu amabilitate acolo unde te lovești de răutate. Te saturi să oferi mereu sinceritate persoanelor ipocrite și false.
Un moment în care îți vine să nu mai ieși din casă sau dacă ieși, să te duci în cel mai îndepărtat și înalt colț muntos, unde poți fi numai tu. Unde să poți să te bucuri în liniște de frumusețe sau să dansezi fără să te temi că o să fi privită ca o ciudată. Acolo nu ți-ar fi urmărite toate mișcările sau contorizate ieșirile. Acolo nu ar defila nimeni pentru a te impresiona și nu ar exista pariuri puse pe corpul tău de parcă ai arunca cu zarurile și ai paria pe 6:6. Acolo ai putea oferi în liniște un salut cald și un zâmbet...naturii, clar nu ar înțelege altceva. Acolo nu ai fi privită ca o ciudată ci ai putea citi în liniște, fără să fi deranjată de încercări jalnice de băgare în seamă.
Da, azi nu sunt atât de amabilă cu oamenii din jur. Azi sunt doar dezamăgită. Dezamăgită și tristă. Am crezut mereu că un salut călduros și un zâmbet pot face ziua mai bună. Că atâta timp cât oferi respect, primești respect. Am fost învățată de mică să salut, e chestie care ține de educație și de bun simț. Nu mi s-a spus niciodată  că un salut este egal cu o invitație la sex.


Este una din zilele în care îmi vine să mă îmbăt dar apoi alung acest gând. Încă îmi aduc aminte singura dată în care m-am făcut praf. Nu m-a ajutat cu nimic, doar mi-a dat o imensă durere de cap și o greață de nedescris. Așa că renunț la gândul ăsta. Mă lupt și cu dorința arzătoare de a-mi aprinde o țigară. Îmi e prea frică că nu o să mă limitez la una singură.
Este una din zilele în care mă tem de viață, mă tem că voi ajunge să iubesc prea mult singurătatea. Nu vreau asta, iubesc oamenii, dar oamenii cu caracter frumos și minte deschisă. Oameni care din păcate sunt tot mai rari.
Este una din zilele în care simt că dezamăgirile nu m-au întărit ci doar m-au făcut să devin mai rece.O zi în care îmi întăresc convingerea că e mai bine să nu ai încredere în nimeni.


Ați mâncat vreodată fructe de porumbar? Sunt acre și îți lasă un gust amar, un gust care îți face gura „ pungă”. Este exact gustul pe care îl simt eu azi. Un gust amar...
Azi, este trist și urât în lumea largă. Mâine va fi din nou veselie și frumusețe.


Pozele nu îmi aparțin.