marți, 30 iunie 2015

Zboară, zboară pasăre... eşti minunată !!!




Când viaţa m-a trântit prima dată la pământ, foarte tare, asta fiind acum vreo 2 ani şi jumătate, mi-am zis mereu că sunt bine, eu fiind de când mă ştiu o fire foarte optimistă. Şi m-am minţit pe mine o vreme îndelungată. Pe la începutul anului, am cunoscut un om cu o minte foarte deschisă şi o inteligenţă emoţională care m-a făcut să îmi dau seama că până la vârsta aceea nu mi-am trăit viaţa, numai am existat, m-am minţit atâta timp, mi-am ridicat in jurul meu bariere imaginare... mi-am cautat scuze şi atât! Scuze că fostul meu soţ a ales-o pe prietena mea în locul meu, scuze că rămân în ţara în loc să înfrunt viaţa şi să lupt pentru visele mele, scuze şi atât! Ciudat cum un simplu om m-a făcut să fiu conştientă de toate astea, spunându-mi câteva vorbe, aparent aruncate la întămplare, fără a fi lângă mine. Sper să fiu norocoasă în viaţa asta a mea şi să întâlnesc cât mai mulţi prieteni aşa cum este el.
Tot el m-a făcut să îmi regăsesc  pasiunea pentru citit şi cum tot citesc de atunci tot ce mi se pare interesant, azi am găsit un citat care mi-a captat atenţia "Dacă viaţa mea ar fi un job, mi-aş da demisia". Frumos citatul, mai ales că azi este una din zilele în care am vrut, preţ de câteva clipe să îmi dau demisia. Este incredibil cum viaţa ne face să trecem prin clipe dureroase, cum simţim  fericire de abia o putem duce acum şi în clipa următoare simţim că pică cerul pe noi. Şi cum vin toate odată, de nu şti pe care să o rezolvi prima.

Şi ştii că ajungi acasă şi nu ai umărul ăla pe care să te sprijini, braţele care să te cuprindă cu caldură, iar tu să uiţi de toate necazurile, să ai certitudinea că o să fie bine, nu ştii cum, dar ştii că o să fie bine. Sunt convinsă că şi voi aţi avut zile în care aţi simţit dorinţa de a vă da demisia, chiar şi numai pentru câteva clipe. Şi nu este nimic greşit în asta, suntem oameni şi indiferent cât de tari suntem, avem şi noi momente de slăbiciune. Aşa că eu am ales să scriu despre asta în loc să stau căzută şi să îmi plâng de milă. De când mă ştiu am fost o luptătoare şi o persoană foarte optimistă. Din întamplări, am luat ce a fost bun. Din ce a fost rău am învăţat iar oamenii incerc să îi iau aşa cum sunt, fără  să am aşteptări. Deci nu este rău că ai căzut, rău este dacă rămâi căzut, dacă nu te ridici. Indiferent de câte lovituri o să primesc de la viaţă, aleg să merg înainte, târându-mă sau alergând, dar cu siguranţă nu mă las doborâtă. Am învăţat  că noi suntem singurii stăpâni pe viaţa şi pe deciziile noastre. Şi că gândirea pozitivă atrage lucruri frumoase în viaţă, iar cea negativă, atrage tristeţe. Necazurile te fac să fi ca şi o pasăre în colivie şi la fel ca şi ea, trebuie să înlături gratiile şi să te eliberezi deoarece numai tu poţi face asta.




La fel este şi cu oamenii,dacă ai in jurul tău oameni negativişti,fugi de ei,pentru că te vor trage în jos,îţi vor tăia aripile,îţi vor micşora ambiţiile,vor zice că nu poţi face nimic.În schimb,dacă întâlneşti oameni pozitivi,ţine-i cât ma aproape de tine pentru că ei sunt oameni care te ajută să creşti,care îţi măresc încrederea în tine,oameni minunaţi care sunt tot mai rari.

Aşa că azi aş fi putut să aleg să îmi dau demisia,în schimb am ales să lupt ,pas cu pas,metru cu metru,kilometru cu kilometru,pănă o să ajung unde mi-am propus,iar atunci o să mă uit la viaţa mea si o să zic LA NAIBA,AM REUŞIT!
Zboară,zboară pasăre.....eşti MINUNATĂ !!!

Facem cunostinta.

                       


                                   Buna tuturor.De ceva timp ma gandesc sa ma apuc de scris,simt o dorinta arzatoare de a scrie ce simt,de a impartasii cu alte persoane trairile,durerile si lectiile primite de mine de la oameni si de la viata.Cand eram doar un copil,imi placea sa scriu si citeam foarte multe carti,dar apoi am ingropat cumva aceasta pasiune,cum m-am lasat ingropata si pe mine timp de ani de zile.Acum,azi,m-am hotarat sa imi implinesc inca o dorinta si mi-am facut blogg,ca doar am vazut ca e la moda in zilele noastre.Sper sa fim cati mai multi ,pentru ca sunt aici nu numai pentru mine,sunt aici pentru oricine simte nevoia sa aiba un prieten,sa aiba un umar pe care sa se sprijine sau pur si simplu sa citeasca ce scriu eu.Cum este prima data cand scriu dupa jurnalurile din adolescenta,va rog sa nu ma judecati daca sunt stangace.Fiind spuse toate astea,va astept cu mare drag pe blogg-ul meu  si sper sa va faca si  placere   .