luni, 7 martie 2016

Crudă realitate. Mori și nimănui nu îi pasă!


Deși au trecut câțiva ani de atunci, mi-a rămas întipărită în minte reacția oamenilor sau mai bine spus, indiferența lor în fața suferinței cuiva.
Îmi aduc perfect aminte, era o zi călduroasă de vară și ieșisem să împart o cafea cu vecina de job, pe banca din fața birourilor. La un moment dat, trece prin fața noastră  o doamnă cam la 50 de ani, îndreptându-se cu pași legănați înspre gang-ul din vecinătate. Mi-a atras privirea faptul că mergea agale, clar nu se simțea bine. Ceea ce mi s-a și demonstrat 30 de secunde mai târziu. Am văzut cum la intrarea în gang, se clatină, se învărte odată, se lovește cu umărul de zidul lateral și cade la pământ. Zgomotul făcut atunci când țeasta ei a atins betonul este unul de nedescris.
Am sărit imediat, i-am spus celei care era cu mine să cheme ambulanța, am fugit în baia din birou și am apucat sulul de hârtie igienică. Din păcate îmi lipsea trusa de prin ajutor.
Am fugit afară și am început să rup hârtie neștiind la ce rană să încerc să opresc sângerarea mai întâi. Avea o gaură de toată frumusețea în frunte și câteva julituri mai puțin grave.
Între timp, în jurul nostru deja se umpluse de oameni, zici că se dădea ceva gratis. Toți experți în dat sfaturi și atât frate!
Stresată și enervată la culme de nepăsarea lor, speriată de cum arăta doamna mai ales că eram  afon la capitolul de prim ajutor, numai bine doamna începe să tremure puternic și să îi apară spume la gură. Măcar atât știam și eu, că își poate înghiții limba, deci moarte clară prin sufocare.
Chinuie-te fată să  ții la pământ un om care e disperat și nu știe ce face! Îmi aduc aminte că am urlat să se aplece cineva măcar să mă ajute să o țin la pământ, să o pun pe o parte și să o împiedic să se sufoce. Cu chiu cu vai s-a aplecat un bărbat dar cu așa o reținere... zici că punea mâna pe cine știe ce. Într-un final sosește ambulanța, asistenta bineânțeles abia pășea spunându-mi să stau calmă atunci când am îndemnat-o să se grăbească un pic că moare în mâinile mele.
Și acum îmi aduc aminte cu mare tristețe de nepăsarea oamenilor din jur. A doua zi m-a oprit una din doamnele martore la incident, cunoscută mie, care m-a întrebat oarecum indignată: ”Dar nu ți-a fost frică dragă să pui mâna pe sânge, așa... fără să te protejezi? Dacă are vreo boală?”
Ai mă, pe bune? Chiar stai în astfel de situații să te gândești la așa ceva? Chiar așa de răi și indiferenți au ajuns unii oameni să fie? Să vezi că moare omul în fața ta și să nu faci nimic. Ba mai stai și ca idiotul și privești, ești și meseriaș în a da sfaturi.
Nu te gândești că data viitoare ți se poate întâmpla ție?
Crudă realitate. Mori și nimănui nu îi pasă!
Poza nu îmi aparține.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu