luni, 14 martie 2016

Și noi suntem ciudate dragii mei! Mult mai ciudate decât voi. De asta ne numim femei! Dar avem libertatea de a alege,atâta tot!


Băi, deci admit din toată inima că femeile sunt ciudate, eu fiind în mod clar una dintre cele mai ciudate. Dar jur că nu pot să îi înțeleg deloc pe bărbați, pe bune acum! Trebuie să recunosc că unii dintre ei au niște tactici foarte ciudate de agățat, cel puțin din punctul meu de vedere.
Cu cât sunt refuzați mai mult, cu atât te doresc mai cu ardoare. Cum puii mei? Oare refuzul unei femei nu le știrbește orgoliul? Eu dacă aș primi un refuz jur că nu știu pe unde m-aș ascunde de rușine și în mod sigur nu aș mai încerca în veci!
Dar lor le spui de 10 ori, degeaba! Îți spun că înțeleg și că nu te vor mai deranja,dar totul durează fix 3 zile. Apoi continuă, mai insistent chiar. Ba se afișează cu mașina, ba opresc ATV-ul în fața ta, își dau casca jos ca să se asigure că îi observi și răspund la telefonul care  sună fix atunci. Sau poate au impresia că dacă își etalează averile ne fac cumva să ignorăm urâtul caracter?

Apar mereu pe unde umbli tu, îți trimit mesaje care te fac să te întrebi de unde naiba au numărul tău de telefon. Cuvinte dulci și siropoase, mi se face rău, pe bune.
Cu cât refuzul e mai mare, cu atât insistă mai mult. De ce? Foarte ciudat, nu înțeleg!
Sau poate ține cumva de masculinitatea lor? Asta îi face să se simtă mai  bărbați? Oricât aș încerca să înțeleg, este peste puterea mea. Ciudat, atât pot spune, dar na, eu sunt femeie!
Trebuie totuși să recunosc că nu le lipsește deloc perseverența.
Oare cât sunt dispuși să tot încerce: un an, doi, zece?
Revenim la vechea poveste: un simplu moft, atât! Pare că fac referire la un copil de doi ani cărora părinții i-au cumpărat bicicleta blue iar el o vroia pe cea albastru închis. Un adevărat scandal, urlete și dat din picioare, tăvălit pe jos, el o vroia pe aia și numai pe aia și gata! Măcar copilul are o scuză, nu gândește rațional sau mă rog, e mult prea răsfățat. Ăsta să fie oare motivul? Sunt prea obișnuiți să pocnească din degete și brusc primesc totul frumos aranjat pe o tavă de argint?
Hai măi, pe bune?

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, nu vreau nici să jignesc. Departe de mine acest gând, pur și simplu nu pot să înțeleg, atâta tot.
Și ca să îi îmbunez puțin pe domnii care poate se simt ofensați le spun:
Și noi suntem ciudate dragii mei! Mult mai ciudate decât voi. De asta ne numim femei!
Dar avem libertatea de a alege, atâta tot!


Pozele nu îmi aparțin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu