Ok, sinceritatea doare, știu.

De ce naiba sinceritatea este primită așa de brutal de marea majoritate a persoanelor? Adică, toți susțin mare și tare că ei nu mint și că adoră persoanele sincere dar în momentul în care spui franc ceea ce crezi sau ceea ce simți, citești pe fața lor stupoare, supărare, furie. Citești orice numai acceptare nu.

Ok, sinceritatea doare, știu. Doare atunci când este primită și doare atunci când este oferită, dar la naiba, așa se câștigă încrederea. 

Cred că am ajuns să fim campioni la capitolele judecat și mințit.E la modă pupincurismul și căutatul după mizeria din grădina vecinului, atât! Trist!

Ador persoanele care spun ceea ce au de spus fără să le intereseze cât de bine sunt văzute. Le ador, le caut și mi le țin aproape cât de mult pot. Mi-am luat multe șuturi în fund de la ele și mi s-au dărâmat multe castele  dar le mulțumesc din suflet pentru asta. M-am simțit de căcat de multe ori, m-am rușinat și am plâns, dar toate astea m-au făcut omul care sunt acum. Și m-au făcut să iubesc și mai mult sinceritatea. Și sincer prefer să mi se mai dărâme multe castele și să mai plâng în interiorul meu sau pe la colțuri singuratice decât să fiu înconjurată de falsitate.

Doar oferind sinceritate câștigăm încredere pe viață și doar acceptând adevărul putem crește cu adevărat.

E nevoie de mult curaj și de nepăsare. Curaj pentru a face față sincerității  și nepăsare pentru a o oferi. Nepăsare că sinceritatea ta poate va jigni și astfel vei pierde din viața ta anumite persoane. Și acceptarea faptului că oricum nu aveai nevoie de astfel de oameni în viața ta.

Puii mei, și așa viața este ”curvă” de multe ori, chiar vrem alături persoane cu mii de fețe? Chiar ne permitem să pierdem timpul nostru prețios pe falsitate? 

Ilustrația nu îmi aparține.