.
Mereu am fost o fire optimistă şi mereu m-am încăpăţânat să văd frumosul in orice om întâlnit până acum. Chiar dacă am suferit, am fost rănită şi dezamăgită, nu am renunţat să sper, să cred că încă există oameni cu suflet cald, oameni iubitori şi buni.
Îmi aduc aminte cum m-am simţit în urmă cu 2 luni şi jumătate, atunci când am ajuns în Italia cu 5 valize, un copil şi optimism cât cuprinde. Cu toate astea, am plâns o săptămână zi de zi, prin fiecare colţişor unde nu mă vedea nimeni. M-am trezit departe de toţi, fiind nevoită să am grijă de o doamnă care nu îşi poate folosi deloc mâinile, pe scurt... m-am panicat frate, s-a dus naiba tot optimismul meu.
Dar acea femeie care m-a speriat la început are o poveste de viaţă incredibilă şi îmi întăreşte zi de zi convingerea că încă există oameni cu sufletul cald.
Ca să mă înţelegeţi... nu a fost mereu aşa, s-a născut ca orice copil normal, a fost iubită şi cocolită de părinţi dar a luat o decizie care i-a distrus viaţa şi a adus-o în starea asta. Marea ei iubire, bărbatul care trebuia să o ocrotească, a adus-o în starea în care se află acum. A suferit enorm, i-au murit părinţii, fraţii, prietenele, nu poate să bea singură un pahar de apă atunci când îi e sete, nu poate mânca. Are mâini dar degeaba le are, dar cu toate astea este o femeie deosebită. O femeie care a ajuns să ne iubească atât de mult, într-un timp atât de scurt.
O femeie care abia aşteaptă să sosească fiica mea de la şcoală şi care o strigă dimineaţa ca să îi dea bani să îşi cumpere o ciocolată, deşi venitul ei este modest.
O femeie care deşi are o casă micuţă, mi-a lăsat-o complet în grijă, fără să întrebe ce fac şi de ce fac aşa, doar să mă facă să mă simt ca acasă la mine.
O femeie care mă ceartă dimineaţa când mă vede tristă deşi ea este cea care ar avea mult mai multe motive decât am eu, ca să fie tristă.
O femeie care, atunci când este o zi însorită, îmi spune că ziua este la fel de frumoasă ca mine.
O femeie care mă ceartă că nu stau deloc, care se forţează să se ridice singură de pe scaun sau formează numere de telefon cu ajutorul paiului ţinut în gură, numai ca să nu mă cheme mereu.
O femeie căreia nu îi plac deloc animalele, dar, de dragul fiicei mele, vorbeşte cu un hamster. :)
O femeie care deşi nu a mai coborât din camera ei de 4 luni de zile, mă trimite în fiecare zi afară să citesc sau să alerg, ştiind cât de mult ador să le fac.
O femeie care tot timpul dăruieşte mici atenţii tuturor deşi multora nu prea le pasă de ea.
O femeie care îmi spune mereu să fiu atentă, să am grijă de mine şi să o las naiba de dietă că şi aşa sunt slabă de numa. :)))
O femeie care îmi spune că o să mă obişnuiesc să trăiesc cu dorul în suflet .
O femeie deosebită care ne iubeşte ca şi cum am face parte din familia ei. Mereu spune că mama mea este cea mai bună prietenă a ei, eu sunt fiica ei, iar micuţa mea este nepoţica ei.
O femeie care are atâtea motive să nu mai aibă încredere în oameni dar totuşi o face.
Da, sunt oameni cu un caracter urât, oameni care dezamăgesc, care rănesc, dar asta nu înseamnă că toţi sunt la fel.
Iar eu? Eu aleg să văd în continuare frumosul în orice om întâlnit chiar dacă asta doare al naiba de tare câteodată !
Dacă ea încă e optimistă, eu de ce nu aş fi? Dacă ea încă speră, eu de ce nu aş face-o ?
Pozele nu îmi aparțin.
Îmi aduc aminte cum m-am simţit în urmă cu 2 luni şi jumătate, atunci când am ajuns în Italia cu 5 valize, un copil şi optimism cât cuprinde. Cu toate astea, am plâns o săptămână zi de zi, prin fiecare colţişor unde nu mă vedea nimeni. M-am trezit departe de toţi, fiind nevoită să am grijă de o doamnă care nu îşi poate folosi deloc mâinile, pe scurt... m-am panicat frate, s-a dus naiba tot optimismul meu.
Dar acea femeie care m-a speriat la început are o poveste de viaţă incredibilă şi îmi întăreşte zi de zi convingerea că încă există oameni cu sufletul cald.
Ca să mă înţelegeţi... nu a fost mereu aşa, s-a născut ca orice copil normal, a fost iubită şi cocolită de părinţi dar a luat o decizie care i-a distrus viaţa şi a adus-o în starea asta. Marea ei iubire, bărbatul care trebuia să o ocrotească, a adus-o în starea în care se află acum. A suferit enorm, i-au murit părinţii, fraţii, prietenele, nu poate să bea singură un pahar de apă atunci când îi e sete, nu poate mânca. Are mâini dar degeaba le are, dar cu toate astea este o femeie deosebită. O femeie care a ajuns să ne iubească atât de mult, într-un timp atât de scurt.
O femeie care abia aşteaptă să sosească fiica mea de la şcoală şi care o strigă dimineaţa ca să îi dea bani să îşi cumpere o ciocolată, deşi venitul ei este modest.
O femeie care deşi are o casă micuţă, mi-a lăsat-o complet în grijă, fără să întrebe ce fac şi de ce fac aşa, doar să mă facă să mă simt ca acasă la mine.
O femeie care mă ceartă dimineaţa când mă vede tristă deşi ea este cea care ar avea mult mai multe motive decât am eu, ca să fie tristă.
O femeie care, atunci când este o zi însorită, îmi spune că ziua este la fel de frumoasă ca mine.
O femeie care mă ceartă că nu stau deloc, care se forţează să se ridice singură de pe scaun sau formează numere de telefon cu ajutorul paiului ţinut în gură, numai ca să nu mă cheme mereu.
O femeie căreia nu îi plac deloc animalele, dar, de dragul fiicei mele, vorbeşte cu un hamster. :)
O femeie care deşi nu a mai coborât din camera ei de 4 luni de zile, mă trimite în fiecare zi afară să citesc sau să alerg, ştiind cât de mult ador să le fac.
O femeie care tot timpul dăruieşte mici atenţii tuturor deşi multora nu prea le pasă de ea.
O femeie care îmi spune mereu să fiu atentă, să am grijă de mine şi să o las naiba de dietă că şi aşa sunt slabă de numa. :)))
O femeie care îmi spune că o să mă obişnuiesc să trăiesc cu dorul în suflet .
O femeie deosebită care ne iubeşte ca şi cum am face parte din familia ei. Mereu spune că mama mea este cea mai bună prietenă a ei, eu sunt fiica ei, iar micuţa mea este nepoţica ei.
O femeie care are atâtea motive să nu mai aibă încredere în oameni dar totuşi o face.
Da, sunt oameni cu un caracter urât, oameni care dezamăgesc, care rănesc, dar asta nu înseamnă că toţi sunt la fel.
Iar eu? Eu aleg să văd în continuare frumosul în orice om întâlnit chiar dacă asta doare al naiba de tare câteodată !
Dacă ea încă e optimistă, eu de ce nu aş fi? Dacă ea încă speră, eu de ce nu aş face-o ?
Pozele nu îmi aparțin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu