-Cine eşti tu?
-Numele meu este...
-Nu te-am întrebat care este numele tău, te-am întrebat cine eşti tu?
-Sunt director de personal la firma...
-Nu, nu te-am întrebat ce funcţie ocupi, te-am întrebat cine eşti tu?
-Sunt soţul...
-Nu, nu te-am întrebat al cui soţ eşti, te-am întrebat cine eşti tu?
-Sunt tatăl lui...şi al...
-Nu, nu te-am întrebat al cui tată eşti, te-am întrebat cine eşti tu?
-Păi, în timpul meu liber mai lucrez şi la...
-Nu te-am întrebat ce faci în timpul tău liber, te-am întrebat cine eşti tu?
-Scuză-mă, dar nu înţeleg întrebarea, poţi fi mai explicită?
Prietene, probabil crezi că sunt nebună, sau că sunt dusă cu pluta, şi sincer nu prea te-aş contrazice. E clar că am o cantitate un pic peste medie de nebunie, dar vezi tu? Tocmai plusul ăsta de nebunie mă face să fiu femeia care sunt azi si femeia care voi fi. Ştii tu prietene de ce zic asta? Fiecare zi din viata noastră adaugă un plus de experienţa vieţii noastre. Depinde de fiecare dacă vrea să vadă, dacă vrea să înveţe lucruri noi, să evolueze, pentru că oamenii cu "mintea deschisă" cum îmi place mie să îi numesc, evoluează cu fiecare zi care trece. Aceşti oameni știu cine sunt și nu, nu sunt numai oameni cu job-uri, cu familii, ci sunt oameni care se cunosc pe ei. Îsi cunosc interiorul la fel de mult cum îsi cunosc buzunarul pantalonilor, işi cunosc calitaţile dar işi cunosc şi defectele .
Majoritatea oamenilor ar răspunde la fel la întrebarea: cine eşti tu? Suntem obişnuiţi să facem totul cum fac ceilalţi (efectul de turmă) , avem nevoie ca alţii să ne spună ce să facem şi cum să facem, pentru că aşa este sistemul. Pentru că cei care controlează lumea nu vor sa gândim prea mult, să punem prea multe întrebări.
Şi mai ştii ceva prietene? Dacă m-ai fi întrebat cine sunt eu în urmă cu ceva timp... la fel ţi-aş fi răspuns şi eu. Însă atunci când mi-am dat seama că până la vârsta respectivă nu ştiam efectiv cine sunt si ce vreau de la viaţa asta, atunci prietene am început să iau atitudine. Atunci mi-am dat seama că foarte mulţi ani am urmat turma, am făcut ceea ce credeam că este corect, am existat si atât. Dar nu am trăit, nu am trăit cu adevărat.
De atunci mă descopar mereu, mă minunez de mine, învăţ lucruri noi în fiecare zi, încerc experienţe noi de fiecare dată când am ocazia, lupt pentru visele mele, mă avânt în necunoscut si îmi înfrunt temerile. Şi aş fi ipocrită să afirm că nu îmi doresc o casă a mea, dar mai presus de asta îmi doresc să ramân aceeaşi femeie independentă, optimistă şi veselă. Să simt toată viaţa bucuria pe care o simt dimineaţa când ies pe terasă şi privesc marea sau liniştea pe care o simt atunci când citesc pe banca în parc deşi în jurul meu este o zarvă grozavă.
Aceeaşi mulţumire sufletească când văd că pot ajuta pe cineva sau când văd zambetul doamnei de care am grija şi pe care o iubesc, atunci când o trezesc dimineaţa cu muzica ei preferată. Când imi spune că nu a mai cântat de 25 de ani, iar eu o aud cântand. Prietene... asta vreau să simt toată viaţa mea!
Ştiu cine sunt şi ştiu ce vreau de la viată. Și mai ştiu că nu o să mă las până nu o să fac ca visele mele să devină realitate.
Dar tu prietene? Ai de gând să afli cine eşti, ce vrei de la viaţă? Ai de gând să lupţi pentru visele tale sau eşti prea comod să iei atitudine? Ai de gând să urmezi turma, să îţi îngropi dorinţele, să îţi cauţi scuze, să exişti cum ai existat ataţia ani sau ai de gând să trăiești?
Vrei să călătoreşti? Nu te lăsa, călătoreşte!
Nu îți place job-ul? Păi nu este un capăt de lume, schimbă-l!
Nu știi cine ești și ce vrei de la viață? Păi e foarte simplu prietene, descoperă-te pe "tine", cel autentic, cel îngropat probabil în adolescentă.
Nu îţi lăsa visele să rămâna vise, luptă şi fă-le să devină reale.
Viaţa îţi va plăti orice preţ îi vei cere. Trebuie să ştii să ceri inteligent!
Pozele nu îmi aparțin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu