vineri, 16 octombrie 2015

PERFECŢIILOR, ştiţi ceva? Sunteţi jalnici, în puii mei!


E un fapt demonstrat ca noi, pamântenii :), ne facem o primă impresie  referitoare la persoanele pe care le întâlnim, în primele 5 secunde. Dar Doamne! Cât de mult greşim! E foarte uşor să cataloghezi un om înainte de a-i acorda şansa să îţi arate ce fel de personalitate are, dacă este un om bun sau un om rău, daca are principii sau este un om fără caracter, fără suflet.
Cât vă mai place să judecaţi oamenii, să criticaţi, să invidiaţi! Credeţi că e uşor pentru o femeie să stea într-o căsnicie alături de un om care o maltratează fizic si verbal, care acum o loveşte si şterge cu ea pe jos, iar mâine dimineaţă o ia în braţe, îi spune că o iubeşte, că îi pare rău, că nu se va mai repeta, dar că vina este tot a ei?  Staţi şi bârfiţi, vă gandiţi că cine ştie ce face ea, femeia sau credeţi că femeia mai trebuie si "mangâiată cu palma" din cand în cand, aşa, ca să nu uite care îi e locul?  Păi care îi e locul femeii, vă intreb eu pe voi, ăştia care nu stiţi să faceţi altceva toată ziua, decât să staţi să judecaţi?


V-aţi pus măcar o singură dată în locul acestor femei? V-aţi întrebat măcar o data în viata voastră "perfectă" ce simt aceste femei, cum se  gândesc dimineaţa cum pot ascunde urmele "iubirii" omului pe care îl credeau ALESUL? Sau cum se chinuie să ascundă lacrimile sub forma unui zâmbet fals, atunci când copii le intreabă de ce sunt triste? Sau cum se simt copii care cresc într-un astfel de mediu?

Sau atunci când ies dimineaţa din casă şi se întâlnesc cu vecinii pe scară, dar nu au curajul să ridice ochii din pamânt deoarece le este ruşine? Da, ruşine, deoarece ele se simt vinovate, se simt incapabile, se simt urâte. Şi DA, aveţi dreptate, vina este în primul rând a lor că acceptă aşa ceva, dar este şi a voastră, "perfecţiilor", pentru că în loc să încercaţi să înţelegeţi... judecaţi, iar în loc să ajutaţi... sunteţi nepăsători.
Sau v-ati gândit vreodata că omul îmbrăcat în haine rupte si murdare, pe langă care treceţi zilnic şi pe care îl înjuraţi sau îl goniţi, a fost cândva un mare director, apreciat, cu o soţie superba şi o fiica care erau totul pentru el? Ca le-a pierdut într-un tragic accident, iar el nu şi-a mai revenit din asta? Că are un suflet de milioane si că împarte cu ceilalti aflaţi în aceeaşi situaţie cu el, tot ce primeşte? Nu, pentru că e mai uşor să îl scuipaţi şi să îi vorbiţi urât.

Sau femeia care îşi vinde trupul pentru că altfel copilul i-ar muri de foame? V-aţi gândit vreodata că poate demonul de maică-sa a obligat-o să se culce cu barbaţi de la vârsta de 11 ani, iar "tăticii ei"  îi ţineau noaptea de cald? Păi normal că nu v-aţi gândit, asta ar însemna să aveţi mai mulţi neuroni. E mult mai usor şi practic să o numim prostituată şi să o facem în toate felurile.

Sau să vă daţi cu părerea despre bărbatul care divorţeaza de femeia perfecta, care are un job super tare, e mereu elegantă şi amabilă Pai ştiţi voi ce este între ei? Stiţi voi că poate nu îsi mai vorbeau ca doi iubiţi de 1 an de zile, că se simţeau ca doi străini, ca doi colegi de apartament?

Sau de câte ori nu aţi judecat oamenii care nu au făcut copii? E uşor să stai să critici, să zici că sunt egoişti, că vor numai să se distreze, că un copil i-ar incomoda. Dar v-aţi gândit voi vreodată că ei încearcă de ani de zile să facă copii, că urmează tratamente foarte scumpe si că ea plânge în fiecare lună când realizează că nici acum nu se întâmplă minunea? Sau că pur şi simplu nu se simte pregătită să facă copii? Nu, normal că nu vă gândiţi, e mai uşor să criticaţi!

Nu trebuie să ajutaţi fraţilor, dar măcar nu mai catalogaţi, nu mai judecaţi, vedeţi-vă de viaţa voastră perfectă şi atât!
Fiecare om e stăpân pe viaţa lui, fiecare îsi trăieşte viaţa aşa cum vrea. Niciunul nu suntem perfecţi, dar toţi suntem oameni si daca facem ceva greşit, noi trăim cu asta, nu altcineva.
Data viitoare când te plictiseşti şi te gândeşti să îl judeci pe vecinul de la 2 sau pe soţia prietenului tău, ia în puii mei o carte şi citeşte... astfel îţi antrenezi creierul şi scazi riscul să faci ALZHEIMER, sau ieşi şi alergă în aer liber şi astfel îi dai un "RECHARGE" corpului tău ruginit.

E de ajuns că viaţa ne dă de multe ori lămâi în loc să ne dea numai ciocolată! De ce trebuie să pierdeţi timpul judecând şi criticând?
Sau faptul că judecaţi vă distrage atenţia şi astfel nu mai simţiţi cât de rece si goală e viaţa voastră?Treziţi-vă la realitate, treziţi-vă la viaţă! La viața voastră!

Perfecţiilor, ştiţi ceva? Sunteţi jalnici, în puii mei!

Pozele nu îmi aparțin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu