Acum stau și mă întreb....în comparație cu ce este grea viața?

Maria s-a născut într-un micuț orășel din Sicilia, în urmă cu 74 de ani, fiind al patrulea copil din cei cinci aduși pe lume de mama ei. Fiică de fost preot care a renunțat la parohie pentru a se căsători cu mama ei (la catoloci fiind interzisă căsătoria preoților), a fost iubită și alintată toată copilărie ei.
Și-a părăsit iubitul mereu plecat în Germania și s-a căsătorit cu un altul care deși era  mai mare cu 13 ani decât ea, îi era mereu alături.
A crezut cu toată ființa ei că a făcut alegerea cea mai bună, însă a pus capăt căsniciei după 8 ani de suferințe, plecând de la el doar cu hainele cu care era îmbrăcată. Foarte curajoasă aș adăuga, ținând cont că era a doua femeie din micuțul orășel care îndrăznise să facă acest pas.
La o lună după întoarcerea ei acasă i-a murit mult iubitul tată, fără să știe că ea în sfârșit făcuse acest pas (tatăl ei o îndemnase mereu să vină acasă că va fi  primită cu brațele deschise) . Avea deja probleme serioase cu brațul drept, dar refuza să se dea bătută sau să permită cuiva să îi plângă de milă.
După 4 ani și-a pierdut și mama, urmând problemele și la brațul stâng. A luptat, a încercat multe tratamente dar în zadar. Cu toată durerea și imposibilitatea de a face prea multe singură, s-a descurcat așa 26 de ani. Și-a ascuns durerea atunci când le pregătea nepoților felul lor preferat de mâncare sau atunci când își ajuta sora la curățenie. Își curăța oalele cu lingura de lemn pe care o ținea strâns între dinți sau răspundea la telefon cu ajutorul paiului și al buzelor martore la atâtea suferințe.
Dacă a iubit cu adevărat pe cineva, și-a iubit frații și sora, care au părăsit-o rând pe rând. Un frate a murit la numai 32 de ani într-un accident de lucru, lăsând în urmă 2 copii și unul care încă nu se născuse.
Fratele pe care l-a iubit cel mai mult și care a ajutat-o enorm, a murit la 42 de ani din cauza ulcerului, lăsând în urmă o fiică de 18 luni, fiică pe care a avut-o în sfârșit după 10 ani de tratamente și încercări.
Tot timpul spune că odată cu moartea lui, a murit și ea.....

Al treilea frate a murit la 64 de ani, după ce a făcut cangrenă. Sora ei a fost singura care a murit la 86 de ani, fiind mai mare decât Maria cu 18 ani.
Un nepot care îi era foarte drag, a murit la vârsta de 29 de ani, în urma unui stupid accident de mașină.
A fost martoră la plecarea în cealaltă lume a cumnaților sau a nepoțeilor abia născuți.
Verișoara alături de care a  crescut de copilă și care îi era mereu alături, care o suna zi și noapte și o vizita mereu, a murit în urmă cu 1 an. Și acum spune că o mai așteaptă să vină și că de multe ori jură că o aude cum o strigă de afară.

Iar ea e tot aici. Închisă în camera de la etaj de 8 luni deoarece nu are puterea de a coborî scările...se simte exact ca un leu închis în cușcă.
Suferindă de 46 de ani,de 15 ani nemaiputând să își folosească deloc mâinile, se află mereu la mâna altora. Ea este încă aici, iar toți cei dragi nu mai sunt. Ea bolnavă, trăiește, e vie  dar sufletul ei este negru și inima ei bucățele. Își petrece zilele rugându-se pentru cei pe care i-a pierdut și încercând să înțeleagă de ce ea este în viață iar toți cei pe care i-a iubit atât de mult nu mai sunt. De ce ea și ei nu?
De multe ori stau și mă întreb cum de mai poate zâmbi?

Am auzit persoane, poate prea multe persoane declarând că viața este grea. Am declarat exact la fel de mult prea multe ori.
Acum stau și mă întreb....în comparație cu ce este grea viața?
Suntem prea obișnuiți să ne plângem mereu de ceea ce nu avem în loc să ne bucurăm de ceea ce avem. Să fim bucuroși că suntem sănătoși, e un privilegiu de care nu toți se pot bucura. Să ne bucurăm de timpul petrecut alături de cei dragi, acum,cât îi avem alături.



P.S:pozele nu îmi aparțin.